Asfinag a publicat noile tarife de drum pentru camioane și autobuze valabile de la 1 ianuarie 2025. Dacă ai un camion cu norma de poluare EURO 6, încadrat în clasa 1 CO₂, vei plăti cu aproximativ 12,5% mai mult față de 2024. Pentru autobuzele cu aceleași caracteristici, creșterea e mai mică, în jur de 9%.
Care sunt noile tarife pentru camioane în 2025?
Austria are unele dintre cele mai ridicate tarife de drum pentru camioane din Europa.
Iată noile tarife pentru camioanele cu 4 sau mai multe axe, valabile din 1 ianuarie 2025:
Clasa CO₂ | Norma EURO | Tarif/km fără TVA | Creștere față de 2024 |
Clasa 5 emisii CO₂ | Zero emisii | €0.1179 | +7.47% |
Clasa 4 emisii CO₂ | EURO VI | €0.4841 | +8.91% |
Clasa 3 emisii CO₂ | EURO VI | €0.5255 | +11.98% |
Clasa 2 emisii CO₂ | EURO VI | €0.5275 | +12.11% |
Clasa 1 emisii CO₂ | EURO VI | €0.5317 | +12.41% |
Clasa 1 emisii CO₂ | EURO V și EEV | €0.5577 | +11.76% |
Clasa 1 emisii CO₂ | EURO IV | €0.5837 | +11.18% |
Clasa 1 emisii CO₂ | EURO 0 – III | €0.6127 | +10.60% |
La aceste tarife se aplică TVA de 20%.
Consultă aici tarifele oficiale, valabile de la 1 ianuarie 2025, pentru toate categoriile de camioane.
Cum se modifică tarifele pentru autobuze?
De la 1 ianuarie 2025, se introduce o categorie de taxare distinctă pentru autobuze. Acestea vor plăti cu 25% mai puțin pentru compensarea emisiilor de CO₂ față de camioane.
Iată detaliile:
Clasa CO₂ | Norma EURO | Tarif/km fără TVA | Creștere față de 2024 |
Clasa 5 emisii CO₂ | Zero emisii | €0.0577 | +7.25% |
Clasa 1 emisii CO₂ | EURO VI | €0.2484 | +9.04% |
Clasa 1 emisii CO₂ | EURO V și EEV | €0.2614 | +8.55% |
Clasa 1 emisii CO₂ | EURO IV | €0.2774 | +8.02% |
Clasa 1 emisii CO₂ | EURO 0 – III | €0.2914 | +7.61% |
Alte schimbări importante în Austria
O altă modificare importantă: taxa CO₂ pentru carburanți crește de la 45 euro/tonă în 2024 la 55 euro/tonă în 2025. Asta înseamnă că prețul net al motorinei se va majora cu aproximativ €0.028/litru.
Ce poți face pentru a reduce impactul acestor majorări?
- Planifică rutele optim, ținând cont de toate costurile – taxe de drum, combustibil, etc.
- Recuperează TVA-ul de 20% pentru taxele de drum și alimentările din Austria.
- Informează-ți clienții despre aceste schimbări.