Legea austerității (Legea nr.141/2025) a fost publicată în Monitorul Oficial vineri, 25.07.2025, și va intra în vigoare de la 1 august. Prin aceasta se reglementează diferite măsuri fiscale și bugetare menite să reducă deficitul bugetar și să asigure sustenabilitatea financiară a României pe termen lung.
În contextul noii legi, tarifele rovinietei vor fi majorate, noile valori urmând să se aplice începând cu 1 septembrie 2025.
Tariful anual pentru autoturisme va crește de la 28 euro la 50 euro, iar celelalte perioade vor fi ajustate astfel:
Durata de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România | Tarif (euro) – iulie 2025 | Tarif (euro) – 1 septembrie 2025 | Majorare procentuală % |
1 zi | 2,5 | 3,5 | 40% |
10 zile | 3,3 | 6 | 81,82% |
30 de zile | 5,3 | 9,5 | 79,25% |
60 de zile | 8,4 | 15 | 78,57% |
12 luni | 28 | 50 | 78,57% |
Tarifele achitate anterior datei de 1 septembrie 2025 își păstrează valabilitatea până la expirare.
Important de menționat este faptul că vehicule cu masa total maximă autorizată peste 3,5 tone, vor trece de la rovinietă la sistemul de taxare rutieră bazat pe kilometrii parcursi TollRO, de la 1 ianuarie 2026. Aflați mai multe detalii despre acest subiect din articolul de AICI.
Se majorează și amenzile
În prezent, amenda pentru lipsa rovinietei valabile este cuprinsă între 275 și 550 lei. Noile tarife sunt cuprinse între: 500 – 1.000 lei.
Această modificare face parte din procesul de armonizare cu legislația europeană, prin transpunerea Directivei (UE) 2022/362 privind taxarea vehiculelor pentru utilizarea infrastructurii rutiere.
Măsura este inclusă în Programul de Guvernare 2025–2028, la capitolul Transporturi și Infrastructură, și are ca scop actualizarea valorii rovinietei în funcție de directivele europene și de uzura infrastructurii.
Între timp, echipa noastră de specialiști este aici pentru a vă răspunde la întrebări și pentru a vă oferi sprijin personalizat.
Puteți completa formularul de mai jos, iar noi vă vom contacta în cel mai scurt timp.