Experții tăi în mobilitate
7.5 C
București
marți, aprilie 14, 2026
Experții tăi în mobilitate
AcasăFlote de camioaneSchimbări importante pentru transportatorii care intră în UK

Schimbări importante pentru transportatorii care intră în UK

Data publicării:

Timp de citire: 4 minute

Din aprilie 2025, Regatul Unit introduce schimbări semnificative, care afectează accesul șoferilor străini și taxele de drum. Pentru a vă planifica mai bine activitatea de transport internațional, iată cele mai importante modificări pe care trebuie să le cunoașteți.

1. Modificarea tarifelor HGV Road User Levy

De la 1 aprilie 2025, tarifele pentru Heavy Goods Vehicle Road User Levy vor fi ajustate în funcție de inflația din Marea Britanie. Această modificare va afecta toate categoriile de vehicule grele de marfă, de peste 12 tone.

  • Tariful zilnic pentru categoria C, EURO 6 va crește la 9,33 £ (o creștere de 0,33 £, adică aproximativ 0,40 €).
  • Tariful anual pentru aceeași categorie va ajunge la 597 £ (o creștere de 21 £, adică aproximativ 25 €).
  • Vehiculele grele cu emisii zero vor rămâne scutite de la plata acestei taxe.

Consultați tarifele oficiale valabile de la 1 aprilie 2025 pe site-ul guvernului britanic.

2. ETA obligatorie pentru intrarea în UK

Începând cu 2 aprilie 2025, cetățenii UE, inclusiv șoferii de TIR, care doresc să intre în Regatul Unit trebuie să obțină o autorizație electronică de călătorie (ETA).

  • ETA este un document digital, obligatoriu pentru cetățenii UE care intră în UK pentru afaceri (inclusiv transport), turism, studii de scurtă durată sau vizita familiei sau prietenilor.
  • Valabilitate: 2 ani sau până la expirarea pașaportului (oricare condiție se îndeplinește mai întâi)
  • Cost:
    • Până la 9 aprilie 2025: 10 £.
    • Din 9 aprilie 2025: 16 £.
  • Cum se obține: cea mai simplă variantă este prin aplicația oficială UK ETA disponibilă pe Google Play și App Store. Sunt necesare: un pașaport valabil, un card bancar/ Google Pay/ Apple Pay și fotografia solicitantului.
  • Durata procesării: aproximativ 3 zile lucrătoare.

Companiile de transport nu pot aplica în numele angajaților, deoarece procedura include realizarea unei fotografii individuale. Puteți consulta ghidul de aplicare pentru ETA accesând site-ul guvernului britanic: gov.uk.

ETA nu este necesară pentru cetățenii UE care au deja o viză pentru Marea Britanie.

3. Sistem nou de înregistrare pentru vehiculele grele cu emisii zero

Marea Britanie a lansat un nou sistem de înregistrare pentru vehiculele grele cu emisii zero care nu sunt înmatriculate în Regatul Unit.

  • Înregistrarea nu este obligatorie, dar ajută la evitarea confuziilor și a posibilelor sancțiuni. Vehiculele neînregistrate pot fi oprite și considerate neconforme de către autoritățile britanice.
  • Pentru detalii despre procesul de înregistrare, consultați site-ul guvernului britanic: gov.uk.

Aceste modificări pot afecta activitatea de transport internațional, așa că este recomandat să vă pregătiți din timp pentru a evita eventualele probleme la intrarea în Regatul Unit al Marii Britanii.

Contactează Smart Info

Abonează-te la newsletter

Complexitatea devine simplitate cu Smartinfo. Abonează-te și primești săptămânal informații relevante din mobilitate pentru afacerea ta.

Ultimele articole

ARTICOLE SIMILARE

Schimbări majore în sistemul de taxare din Serbia de la 1.04.2026

Începând cu 1 aprilie 2026, Serbia introduce două schimbări...

Sistemul de taxare Free Flow introdus pe autostrada A21 din Italia

Începând cu 1 martie 2026, concesionarul Autovia Padana a...

DKV Mobility a obținut din nou certificări de top: EcoVadis și CDP

DKV Mobility și-a consolidat poziția de lider european în...

Clienții DKV Mobility pot achita rovinieta și în stațiile Rompetrol

Când intri în România, când tranzitezi țara în drum...

You cannot copy content of this page