Pentru a sprijini obiectivul UE de reducere cu 45% a emisiilor de CO₂ din transportul rutier până în 2030, Directiva 1999/62/EC a fost revizuită pentru a introduce o componentă de taxare bazată pe emisii. Această măsură vizează în special vehiculele grele de marfă (HDVs), responsabile pentru peste 27% din emisiile de CO₂ ale sectorului transporturilor la nivel european.
Ce presupune noul sistem?
Taxarea CO2 se aplică în funcție de clasa de emisii în care este încadrat un vehicul. Sistemul este împărțit în 5 clase, de la 1 (cea mai poluantă, cu taxă maximă) la 5 (vehicule electrice, cu taxă minimă). Clasificarea se bazează pe emisiile exprimate în grame de CO2 per tonă-kilometru (g/tkm), iar pragurile se modifică anual.
De exemplu, dacă în 2019 valoarea de referință era 56,6 g/tkm, în 2030 aceasta va scădea la 39,6 g/tkm. Această dinamică înseamnă că un camion nou, achiziționat în 2025 și încadrat în clasa 3, poate fi retrogradat în clasa 1 până în 2030, chiar dacă emisiile sale nu se modifică. Astfel, costurile de drum vor crește automat.

Unde se aplică taxa CO2?
Germania a fost prima țară care a implementat sistemul de taxare CO2 pentru vehiculele grele, începând cu 1 decembrie 2024. Impactul a fost imediat și semnificativ, având în vedere rețeaua extinsă de autostrăzi și volumul mare de trafic comercial.
Mai jos puteți vedea în ce țări din UE este deja introdusă taxarea cu componentă CO2:
- Germania
- Austria
- Ungaria
- Cehia
- Danemarca
- Slovacia
- Slovenia – 1 noiembrie 2025.
Taxele de drum sunt influențate de două componente:
- Inflația – ajustări anuale moderate
- Taxa CO2 – creșteri semnificative, mai ales pentru vehiculele din clasele inferioare
Cu cât se mărește costul taxelor de drum pe diferite rute?
Pentru a vedea concret cu cât au crescut taxele de drum, mai jos regătiți un tabel cu diferite rute.
Taxele de drum sunt pentru un camion cu masa totală mai mare de 18 t, 5 axe, EURO VI, Clasa 1 CO2:

Cum se pot adapta companiile?
- Reînnoirea flotei: investiții în vehicule electrice sau hibride.
- Optimizarea rutelor: alegerea traseelor cu costuri mai mici.
- Planificare financiară: ajustarea bugetelor pentru a include noile taxe.
Taxarea CO₂ nu este doar o măsură fiscală, ci un instrument strategic de politici climatice. Pentru companiile de transport, adaptarea rapidă la acest nou cadru poate însemna nu doar conformitate, ci și avantaj competitiv într-un sector în plină transformare.

